Cum pastram legumele si fructele


Fructele şi legumele pe care le consumăm zilnic trebuie atent păstrate. Mai ales vara, calitatea şi gustul acestora se pot altera rapid.

Roşii – trebuie să fie destul de ferme, cu pieliţa întinsă şi o culoare uniformă. În funcţie de soi, roşiile pot fi mai mult sau mai puţin cărnoase şi suculente.

Cea mai importantă garanţie a calităţii rămâne mirosul, care trebuie să fie puternic. Roşiile se păstrează la temperatura camerei (21 – 22 grade Celsius), într-un coş de fructe sau pe o farfurie.

Evitaţi frigiderul care le face să-şi piardă savoarea, însă care permite conservarea lor fără probleme timp de aproape zece zile. O roşie mai verzuie se poate coace în continuare într-un loc cald.

Caise – trebuie să fie coapte pentru a beneficia de toate calităţile nutritive şi de gust. Culoarea lor nu le reflectă gradul de coacere, mizaţi mai degrabă pe aromă şi gradul de supleţe la atingere.

Păstraţi-le în loc răcoros, dar nu la frigider, pentru că îşi vor pierde savoarea. Trebuie consumate imediat, în 2 – 3 zile de la cumpărare, pentru că sunt foarte sensibile.

În schimb, pot fi conservate foarte bine la congelator, pentru o iarnă însorită.

Vinete – trebuie să fie ferme, cu pieliţa întinsă şi strălucitoare, pentru că acestea nu conţin prea multe seminţe, ce sunt amare.

Trebuie să aibă o culoare violet frumoasă, nu foarte deschisă, dar nici foarte închisă.

Vinetele se pot păstra până la o săptămână în sertarul pentru legume al frigiderului.

Totodată, coapte la grătar, se pot conserva în ulei de măsline cu puţin usturoi şi busuioc.

Piersici – trebuie să fie suple la atingere, fără pete, să degaje un parfum puternic. Se pot conserva numai câteva zile într-un loc răcoros, pe o farfurie plată.

Frigiderul contribuie la eliminarea savorii şi le face tari. Este de preferat ca piersicile să fie decojite înainte de consum, pentru a nu ingera pesticidele folosite de obicei pentru conservarea lor.

Acest lucru se poate face prin introducerea lor, timp de 20 de secunde, în apă fierbinte, apoi timp de 5 secunde în apă rece. Pieliţa se desprinde astfel cu foarte multă uşurinţă.

Dovlecei – trebuie să fie fermi la atingere, cu coaja netedă şi sănătoasă. Totodată, trebuie să fie mai grei.

Dovleceii lungi şi subţiri sunt mai potriviţi pentru consum decât cei groşi, pentru că au mai puţine seminţe şi mai multe fibre.

Dovleceii se păstrează în loc uscat şi răcoros până la 4 – 5 zile, pentru că prospeţimea lor este cea care conferă savoare.

Pentru consum, este suficient să fie spălaţi şi curăţaţi de extremităţi.

Pepene galben – trebuie să fie grei, semn că sunt plini de zahăr. Codiţa trebuie să se fi uscat deja sau corpul fructului trebuie să aibă mici crăpături, semn că pepenele este bine copt.

Totodată, trebuie să fie parfumat, dar nu foarte mult, pentru a nu fi prea copt. Nu uitaţi că acesta continuă să se coacă şi în casă, deci cumpăraţi-l în funcţie de ziua în care doriţi să-l consumaţi.

Se păstrează în loc răcoros, iar dacă e prea copt se înveleşte în folie alimentară şi se păstrează în cutia de legume a frigiderului.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Iuliana Condrea

CABINET INDIVIDUAL DE PSIHOLOGIE

Everything But The Music

The classics for those who like their music great and their sense of decency...not that much.

Books Around The Table

A potluck of ideas from five children's book authors and illustrators

despresunfood

Gateste sanatos cu Sun Food!

Minunile din gradina mea

Despre familia mea,copiii mei,gradina mea.......despre ceea ce ma face fericita

innovadbaby

Informatii utile pentru parinti in vederea alegerii si utilizarii corecte a articolelor pentru copii

Teatrul Masca Blog

un teatru altfel

%d blogeri au apreciat asta: