Universul magic al copilăriei mă așteaptă


De când am descoperit shopping-ul online, sunt în culmea fericirii! Aș comanda non-stop. E atât de simplu și rapid încât aș fi în stare să cumpăr online chiar și ceapă. Sau pătrunjel. Click, click, click și gata, aștept produsele! Ce poate fi mai ușor? Dacă atunci când cumpăr haine sau pantofi mă transform într-o hienă ieșită la vânătoare, lucrurile se schimbă când vine vorba de jocuri și jucării pentru cei mici. Frumusețea lor gâdilă copilul din sufletul meu, încă neadormit și cu chef de joacă, și mă transformă pe loc într-o mielușică zburdalnică. Un astfel de magazin – tare drag mie – care mă poartă spre lumea frumoasă și inocentă a copilăriei, este Bestkids.ro. Un adevărat univers al copiilor! O mulțime de jocuri, jucării, hăinuțe, accesorii etc. la vederea cărora îmi apare un rânjet mare pe față. Iar acum am două motive să rânjesc, pentru că au lichidări de sezon – Black Summer. 

Astfel de reduceri mă transformă iar în hienă, și abia mă abțin să nu cumpăr tot ce văd. Pentru că toate îmi sunt dragi. Sunt și frumoase, și colorate, și educative, și utile… Într-un cuvânt: irezistibile! Ai rezistă în fața acestor frumuseți?

bkbk2bk3

De-aș întâlni peștișorul de aur și aș avea dreptul la trei dorințe, una dintre ele ar fi ca toate jocurile și jucăriile de la Best Kids să fie ale mele. Wow! M-aș juca încontinuu! Zile întregi. 😀 Deja exersez! Ultima dată, când am cumpărat câteva jucării pentru cei mici, am luat și două jocuri. Unul educativ, pentru cei mici, și unul special pentru mine.

Este vorba despre jocul nu te supăra frate, care mi-a amintit de copilărie; îl jucam cu fratele meu – care s-a supărat și și-a aruncat pionii pe fereastră, și, pe lângă faptul că avea interzis la joc, a pictat câteva boabe de fasole pentru a înlocui pionii – drept pedeapsă.

joc

Este un joc simplu și amuzant, care poate fi luat și în concediu; că tot avem parte de zile ploioase. Și-n plus, e ieftin. De fapt, toate sunt ieftine! De-asta iubesc magazinul bestkids.roPentru că toate produsele au prețuri bune, și există o gamă largă de articole pentru copii și mămici iar livrarea este ireproșabilă. Și, cel mai mult și cel mai mult, îmi place că la fiecare produs găsesc o descriere amplă și clară despre conținut, material – după caz, dimensiuni, vârsta recomandată… Tot! Și când văd atâtea reduceri… începe războiul. Hiena contra mielușică. Un război fără victime, doar cu victorii! Un razboi în care se vânează cele mai frumoase jucării la cele mai mici prețuri! Așadar, la atac!

Asta până întâlnesc peștișorul ăla de aur – care nu știu pe unde umblă… 😦

hg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Psiholog Iuliana Condrea

incurajare, acceptare, sustinere

Everything But The Music

The classics for those who like their music great and their sense of decency...not that much.

Books Around The Table

A potluck of ideas from five children's book authors and illustrators

despresunfood

Gateste sanatos cu Sun Food!

Minunile din gradina mea

Despre familia mea,copiii mei,gradina mea.......despre ceea ce ma face fericita

innovadbaby

Informatii utile pentru parinti in vederea alegerii si utilizarii corecte a articolelor pentru copii

Teatrul Masca Blog

un teatru altfel

%d blogeri au apreciat asta: